Pauline (2)

http://reformedorthodoxy.wordpress.com/romanian

Domnule Dan Paul,

Citesc stupefiat ce scrieţi (la adresa mea DIN NOU):

„Incercati sa creati un caz puternic in favoarea dumneavoastra.”

Oare chiar trăim pe planete diferite?

De ce aş vrea să creez un caz puternic în favoarea mea?

Păi dvs. aţi creat un caz puternic în defavoarea dvs.

Vă aduc aminte DIN NOU: o droaie de evanghelici sînt stupefiaţi de neglijenţa cu care aţi tratat anumite chestiuni în PUBLIC, în primul rînd e vorba de afirmaţiile calomnioase la adresa a trei teologi evanghelici români.

Aşadar, nu sîntem noi doi în vreo polemică (încă nu aţi schiţat vreun semn că sînteţi dispus să purtaţi vreo polemică cu cineva).

Eu îmi fac datoria de jurnalist şi analizez fenomenul pe care l-aţi generat şi îl întreţineţi.

Din păcate, observ că aţi intrat pe un palier autist, unde oricine întinde mîna să vă atingă are neplăcuta senzaţie de a fi întîmpinat cu rigiditate spasmodică.

Spuneţi că vă rugaţi pentru mine. Asta e miza conversaţiilor în acest spaţiu public? Să-i dibuiţi pe cei care au nevoie de rugăciune? Păi toţi avem nevoie de rugăciune. Dar felul în aţi ajuns la acest gînd ŞI în care ţineţi să-l exprimaţi PUBLIC este jignitor.

În numele principiului dialogului, vă solicit, din nou, să recitiţi afirmaţiile pe care le faceţi în spaţiul public şi să vă revizuiţi modul în care sînteţi prezent în spaţiul public. Oricum nu o să scăpaţi aşa uşor din corzile în care v-aţi băgat.

Iar dacă vă rugaţi, rugaţi-vă cu bună măsură, nu exageraţi. Mai lăsaţi loc de rugăciune şi pentru alţii, poate mai răi, poate mai buni decît mine.

Un răspuns to “Pauline (2)”

  1. Năzbîtii pauline (2) « România Evanghelică Says:

    […] Am afişat însă al treilea comentariu (neaprobat) pe blogul Diagonale: […]

Lasă un comentariu